Se adresează clienților care au o afacere sau un produs pe care doresc să îl promoveze online. În funcție de caracteristicile acestuia, de domeniul de activitate și de obiectivele clientului vom propune strategia cea mai potrivită. Piatra de temelie a identității online este website-ul de prezentare împreună cu branding-ul asociat. În paralel, ca o dezvoltare a acestuia, în cadrul unei strategii complementare, poate fi dezvoltată prezența pe acele rețele sociale relevante pentru domeniul de activitate al clientului.
Pachetul de Consultanță și Audit se adresează de asemenea clienților care au deja un website și care doresc să afle cum e poziționat acesta pe nișa lor și în ce măsură mai este de actualitate și oferă utilizatorului o experiență satisfăcătoare.
În urma unei analize ce va lua în calcul designul și arhitectura siteului, experiența utilizatorului, adecvarea conținutului la domeniul de activitate al clientului, calitatea conținutului atât din punct de vedere informațional, structural, cât și din cel al normelor SEO, vom prezenta clientului un status quo al experienței pe care site-ul acestuia îl oferă potențialilor vizitatori.
Auditul SEO și o analiză a cifrelor de trafic, acolo unde acestea există, vor întregi imaginea de ansamblu a siteului analizat. Vom avea în vedere gradul în care situația actuală corespunde necesității și dorinței de poziționare pe piață a clientului.
În funcție de obiectivele și de prioritățile clientului vom planifica de asemenea și strategia cea mai potrivită pentru dezvoltarea conturilor de pe rețelele Social Media.
Suntem interesați de succesul pe termen lung al proiectelor dezvoltate pentru clienții noștri. De aceea oferim la cerere consultanță și după predarea noului site sau după încheierea unui proiect punctual.
Indiferent de proiectul de care ai nevoie, avem soluţii, argumente şi idei excelente.